Cum foarte mulți din cei care citiți chestiile astea mă cunoașteți personal, n-o să insist asupra faptului că uneori sunt cârcotaș și am idei preconcepute. Auzisem anul trecut de East European Comic Con, auzisem cu ceva timp înainte de asta și de Comic Con-urile de peste ocean mai ales, și condus de aceste preconcepții de care vorbeam nu puteam să-mi imaginez că un event de genul ăsta organizat la noi s-ar putea ridica măcar la degetul mic al unuia de afară. Din cauza asta nu mi-am făcut probleme, și anul trecut n-am participat.

Cum Universul este construit să primim câte o palmă morală din când în când, anul ăsta mi s-a oferit ocazia să particip din perspectiva expozantului, și am zis ca „what the heck?!”, n-am nimic de pierdut, mai învăț chestii noi, și există o mică posibilitate să mă și distrez. Și am avut parte de toate astea trei.

Am făcut parte din echipa Harap Alb Continuă, singura bandă desenată 100% românească care a ajuns și va trece de 10 numere publicate. Pe scurt, HAC este povestea lui Harap Alb, așa cum o știm cu toții, transformată în bandă desenată de artiști foarte talentați și îmbogățită cu aventuri și personaje de scenariști abili. Am fost plăcut surprins să aflu că HAC are o bază foarte mare de fani, și nu numai în ce privește numărul de fani de pe facebook.

De asemenea, am fost plăcut impresionat de numărul mare de cosplayeri, dând astfel viață unui număr mare de personaje din filme, desene animate și jocuri video. De la creeperul din MineCraft, până la Dr. House sau Darth Vader.

10153722_804518279573119_3645757870706816892_n[1]

În altă ordine de idei, prietenii mei de la Pillowzoid au avut prima ieșire publică, o ieșire încununată de succes, foarte multă lume fiind entuziasmată de lucrările lor. Mr Pillow și gașca, în frunte cu Butu, Warpy, Ilinca, Vanina și Ionuț, au reușit să acapareze zona în care aveau standul pe Aleea Artiștilor, și în afară de faptul că și-au făcut mulți prieteni, au vândut toate medalioanele cu Mr Pillow în mai puțin de 10 ore, ceea ce este fantastic, din punctul meu de vedere. Iar acum, băieții și fetele de la Pillowzoid pregătesc party-ul de lansare care va avea loc vineri, 16 mai în Panic. Everybody is invited. La event, în afară de artiștii de Pillowzoid, vor participa și trupele de stoner-rock No One Cares și Pseudo Noise. Așadar, sunteți așteptați cu mic cu mare la petrecere, unde veți fi întâmpinați de eroii din AD23, Deadhead Skullface, Wild Healer, Mr Pillow.

Iată și o selecție din fotografiile pe care le-am făcut la East European ComiCon 2014. Enjoy!

 


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.