mihaistefan.ro

Blog de motociclism, programare, păreri personale și dat cu bâta-n baltă

România – Georgia 2-1

Iată că după o victorie a unei echipe româneşti pe plan internaţional, voi scrie din nou o cronică. Şi asta se întâmplă deoarece, sincer să fiu, în ansamblu a fost un meci frumos. România a început prost, primind gol în minutul 11, după o greşeală a stelistului Rădoi, şi trecând la mustaţă de primirea altor goluri. În repriza a doua, însă, lucrurile s-au schimbat, şi România a revenit datorită lui Marica şi lui Goian. Păcat că primul înscrie numai în amicale. Primul gol românesc a venit după o centrare perfectă a lui Cociş, probabil singura fază unde s-a remarcat mijlocaşul, fără să producă nervi. Al doilea gol a venit după o fază fixă, lovitură liberă de pe partea dreaptă, degringoladă în defensiva Georgiană, şi gol simplu, cu latul, al lui Goian. În opinia mea, cei mai bun jucători ai “tricolorilor” au fost craioveanul Costea, urmat de stelistul Nicoliţă care, chiar dacă nu au înscris, amandoi au jucat plăcut ochiului şi eficient, primul reuşind să creeze câteva faze foarte frumoase, iar al doilea driblând şi centrând foarte bine. Un alt eveniment notabil este accidentarea lui Ogăraru, despre care nu se ştie dacă va juca la Craiova, mâine seară. A fost un meci amical frumos, dar se putea şi mult mai bine. Aşteptăm cu interes meciurile din Calificările pentru Mondialul din 2010.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *