mihaistefan.ro

Blog de motociclism, programare, păreri personale și dat cu bâta-n baltă

Review LG Optimus L9 II (D605)

Review LG Optimus L9 II (D605)

Pentru că au trecut 2 ani de la ultima prelungire de abonament de telefonie mobilă, am hotărât acum vreo două săptămâni să continui colaborarea cu Vodafone, impulsionat fiind și de “fițele” pe care le făcea chinezăria mea pe numele ei Tianhe H920+. Așa că am purces spre primul Vodafone Shop pe care l-am găsit în cale  (calea Vitan, lângă Pizza Hut Delivery), și in 15 min eram mândrul posesor al acestui terminal și al abonamentului Vodafone Red 29 (nelimitat, cu 1 GB de net inclus).

Prima impresie a fost de “clasic”. Un smartphone mai clasic decât ăsta nu cred că există în piață la ora actuală. Asta nu e nici pe departe un lucru rău, pentru că nevând nicio excrescență, stă foarte bine în mână, hardware-ul este echilibrat, construcția este de bună calitate, și pare destul de robust. Cum îmi place și mie să zic, este un aparat sincer, adică raportul calitate – preț este excelent.

Sub capotă (carcasă) are un procesor Qualcomm de 1.4 GHz, cu două nuclee, 1 GB de memorie RAM și 8 GB de memorie ROM, din care pot fi folosiți doar 4 GB, pentru că restul sunt rezervați sistemului de operare. De asemenea, dispune de un accelerator grafic Adreno 305, care face față cu brio în jocuri, chiar și mai solicitante. Are două camere, cea din spate de 8 MP, iar cea din față de 1.3 MP. Ca exemple, iată două poze făcute în mașină ziua (disclaimer: pozele nu sunt făcute de mine, eu sunt un șofer responsabil), și de la balcon, în noaptea de Înviere.

CAM00010   CAM00011

 

Din punct de vedere software, jucăria vine cu Android 4.1.2 Jelly Bean, cu interfața LG Home, și cu o suită de aplicații mai mult sau mai puțin utile. Dintre acestea pot să enumăr câteva care mi-au atras atenția:

  • QuickRemote – controlul unor device-uri prin intermediului beam-ului infraroșu de care dispune terminalul
  • LG Backup – face cartofi prăjiți (wha?)
  • Polaris Viewer – viewer de documente
  • App Manager – face omletă (huh?)
  • File Manager
  • Weather – widget cu vreme și ceas

Recent, a apărut o nouă versiune de firmware, LG făcând upgrade-ul la versiunea de Android 4.4.2 KitKat pentru un număr de telefoane, incluzându-l și pe D605. Pentru amatorii de senzații tari, vă pot spune că se poate face foarte ușor root, instala CWM.

De asemenea, exista o versiune de CyanogenMod 10 dezvoltată pentru D605, iar CyanogenMod 11 este în lucru.

Overall, nu-mi pare rău deloc rău de alegerea făcută, și pot spune că LG Optimus L9 II este unul din cele mai bune telefoane mobile deștepte din gama mid-range.

Foto: Phone Arena

 

6 responses to “Review LG Optimus L9 II (D605)”

  1. emilian Avatar
    emilian

    Cum fac root daca am 4.4.2 pe l9 d605?

    1. Mihai Avatar
      Mihai

      In principiu trebuie sa revii la 4.2 folosind kdz flasher pe care il gasesti aici: https://app.box.com/s/cuosc0fq3bggjutzsbme
      Dupa care folosesti metoda asta ca sa il rootezi: http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=2448085
      Dupa care instalezi CWM ca aici: http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=2652201
      Apoi flashuiesti din nou 4.4.2, prin intermediul CWM. ROM-ul pt CWM il gasesti aici: https://mega.co.nz/#!gR0y1CyZ!AIwn2eQi4-lenozZrXTLtL_8e_mrBGgOmaoS6Rkh2Pk

      1. emilian Avatar
        emilian

        O sa incerc si asa mersi mult!

        1. Mihai Avatar
          Mihai

          Cu placere 😀 !

  2. Petre Avatar
    Petre

    Mihai, linkul cu fisierul kdz este incompet, eu inserc cu lgflash tool 2014 si nu gaseste fisierul,sau trebuie facut altceva? Multumesc, astept raspunsul tau.

    1. Mihai Avatar
      Mihai

      http://lg-phone-firmware.com/index.php?id_mod=37

      Aici gasesti o gama larga de KDZ-uri pentru D605

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *