Pensiunea Coroana Reginei, Bran
Fiind nou component al echipei Geseidl, am fost invitat în team-buildingul organizat la sfârșitul lunii noiembrie. La 8 fix eram în curtea firmei, pregătindu-mă (cel puțin psihic) de plecare, fumând o țigară și făcând cunoștință cu colegii. Amator de munte și excursii, de-abia așteptam să ajungem și să îmi curăț mintea de grijile orășenești. Drumul a fost fără peripeții, așa că după vreo 3 ore și 2 popasuri am ajuns în satul Predeluș, în curtea pensiunii Coroana Reginei Bran, unde aveam făcute rezervări. Toate bune și frumoase, am purces la programul de voie până la ora 17:00, când aveam programate activitățile de grup (foarte interesante de altfel).
După ce ne-am instalat în camerele cu pereții crăpați pe alocuri, am făcut o mică excursie în Brașov pentru niște cumpărături și o scurta plimbare. La întoarcere, am primit în folosință o sală, la parterul pensiunii, prin amabilitatea proprietarului pensiunii, care s-a oferit chiar să facă focul în șemineu ca să nu înghețăm de frig. Din păcate, din cauza faptului că probabil acel șemineu nu mai fusese curățat de ani de zile, și folosit de cel puțin câteva luni, a trebuit să stăm cu ușa de afară deschisa, pentru a nu risca o intoxicație cu monoxid de carbon. După finalizarea jocurilor organizate de Laura (HR), s-a decis savurarea (tot în grup) a licorii care de mii de ani ne face iernile mai frumoase, vinul fiert. Din cauza unor factori obiectivi, cand se turna vinul in fierbătorul electric, s-a vărsat o cantitate mică pe jos, astfel încât s-a dus cineva de la noi să ceară un mop (nedorind să deranjăm pe cineva pentru atâta lucru). Mopul a venit însoțit de proprietarul pensiunii Coroana Reginei Bran care, cu o falcă-n cer, una-n pământ, cu ochii roșii și cu corzile vocale tremurânde a început să zbiere ca un apucat la Dl Popa (Directorul Comercial și unul din fondatorii firmei, om la 60 de ani, cu o prestanță rar întâlnită). Sincer, nu am înțeles care a fost reproșul principal, dar cert este că am fost numiți nesimțiți, jeguri, țărani, și ne-au fost imputate următoarele “fărădelegi”: am venit cu pizza s-o mâncăm acolo, facem mizerie de nedescris (deși în afară de câteva cutii de pizza și niște foi de hârtie pe care le folosiserăm la jocuri – toate puse ordonat – nu mai era altceva pe mese), nu am comandat de la restaurantul unității, de ce nu stam în camere și altele. Treaba se face că la un moment dat, cu o agilitate ieșită din comun și probabil amplificată de psihoza de care a dat dovadă domnul a sărit cele 3-4 trepte pe care stătea și a dat cu piciorul în Dl Popa. Moment în care mi-am dat seama că omul nu e sănătos la cap, în condițiile în care noi eram vreo 20 de inși acolo. În mai puțin de 2 secunde, baieții noștri au sărit să-I despartă, pentru că deja se încinsese treaba. Peste încă puțin timp, a ajuns și un echipaj de jandarmi chemat probabil de stafful pensiunii care a auzit scandalul. În orice caz, după incident, ne-am strâns cu toții catrafusele din camere și am facut clacă în parcare, așteptând să se termine “investigația” și luatul de declarații.
In afară de scârba care ne-a cuprins pe toți văzând că un furnizor de servicii poate sa trateze un client, consumator de servicii – scumpe sau mai puțin scumpe, irelevant – în asemenea manieră, după ce am ajuns la o altă pensiune, unde proprietarul ne-a întampinat cu zâmbetul și cu vorba care făceau mult mai mult decât diferența de preț, am înțeles totuși că România nu este definitiv pierdută. Asta pentru că există și oameni care știu să-și vândă marfa lăsându-ți impresia că, într-adevăr, își merită banii. Și pentru că am înțeles că o firmă de succes definește termenul de “echipă” ca un alt sens al termenului “familie”.
În încheiere, declar că sub nicio formă nu vă recomand Pensiunea Coroana Reginei Bran decât dacă vreți să vi se taie dorul de munte. Pentru alte păreri și incidente legate de această locație, vă recomand http://amfostacolo.ro/hotel.php?d=pensiunea-coroana-reginei–bran&id=7470