O dată pe an, de cinci ori. Paradoxal, nu? În cinci zile diferite, în ultimul weekend înainte de Crăciun, de 10 ani, la Sala Palatului din București se organizează Concertul de Craciun – Ștefan Bănică Junior care, fie vorba între noi, mi se pare cea mai bună voce masculină din țară. Printr-o întâmplare, am ajuns și eu aseară la concert, și nu mi-a părut rău. Început cu o întârziere de vreun sfert de oră (infim în comparație cu alte concerte), ultimul concert din seria de 5 concerte, începută joi, s-a desfășurat având sala plină și casa închisă. Publicul cam apatic, pe alocuri, fiind destui care nici la cele mai ritmate piese ale Elvisului autohton nu s-au ridicat în picioare.

Din punct de vedere vocal, Ștefan s-a prezentat impecabil, ajutat de grupul The Fifties (inclusiv membrii originali), și de The Rock and Roll Band. Invitații au fost de seamă, trei la număr: Mădălina Lefter, Andra, Nikki McCoy. Cu prima, o puștoaică de 13 ani cu o voce incredibil de matură care îți provoca fiori la fiecare inflexiune, a cântat piesa „Încă o zi”. Cu a doua, „Lasă prosopul mai jos”, și „The time of your life”, de pe coloana sonoră a filmului „Dirty Dancing”, iar cu a treia, o combinații di gospel cu muzicî popularî di pi la Moldova. De departe, cel mai impresionant momenta fost primul. Stăteam pe scaun și nu-mi venea să cred ca fetița aia poate să cânte în felul ăla.

Un alt moment cu greutate a fost interpretarea piesei „Protest”, o melodie cu greutate, mesaj social, un manifest la adresa actualei societăți în care valorile sunt pe patul de moarte. Artistul s-a luat de vedetele apărute peste noapte, de imbecilii de pe la TV și din ziare și nu în ultimul rând de multpreacinstiții noștri politicieni.

A mai fost un medley cu piesele de dragoste cântate în cei zece ani pe scena sălii palatului, vreo două coveruri (Jerry Lee Lewis – Whole Lotta Shakin Goin On și în final, Elvis Presley — se putea? 😀 — I Can’t Help Falling In Love With You).

Un alt moment pregătit a fost cel în care pe cele trei ecrane uriașe s-au „proiectat” imagini cu copii de cel mult zece ani ai oamenilor care s-au implicat în acest concert, de la sunetist, la Ștefan Banică Junior, trecând prin toți membrii echipei.

Despre organizare, numai de bine, având în vedere ca nu s-a făcut cine știe ce îmbulzeală nici la venire nici la plecare. Un singur reproș aș avea, legat de faptul că nu scria nicăieri în ce parte a sălii se află locurile de pe bilet, astfel încât cei care veneau prin stânga și aveau nr 3, trebuiau să meargă tocmai în cealaltă parte a sălii.

Jocurile de lumini au fost pe măsura investiției în concert, iar sonorizarea, perfectă, din punctul meu de vedere. Backing Vocals asigurat de The Fifties, de asemenea impecabil, iar instrumentația fantastică, chitaristul și saxofonistul ieșind în evidență de multe ori prin solo-uri impresionante.

Am reușit să fac niște fotografii destul de frumoase având în vedere tipul de aparat (non-DSLR) și luminozitatea sălii, așa că vi le arăt și vouă ca să puteți să comentați ce fotograf nașpa sunt eu 🙂


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.