mihaistefan.ro

Blog de motociclism, programare, păreri personale și dat cu bâta-n baltă

Bugatti Veyron GT

După cum presupun că ştiţi, compania franceză de origine italiană care face maşini germane (e subsidiară Volkswagen) pentru clienţi preponderent arabi, a lansat acum vreo 3 ani, supercarul Bugatti Veyron. Acum vreo două luni, a apărut şi Bugatti Veyron decapotabil, evident cu schimbări de ordin estetic. Astăzi a fost anunţat Bugatti Veyron GT, cu un motor de 8 litri, care produce nu mai puţin de 1200 cai putere. Asta înseamna o viteză maximă de 435 km/h. Şi probabil, un consum pe măsură, având în vedere că fratele lui mai cuminte consuma 78 de litri la suta de kilometri, la viteza maximă de 408 km/h. Nu ştiu dacă lumea era informată: acest consum a fost calculat de ingineri, pentru că, mergând cu viteză maximă timp de 15 minute, pneurile încep să se topească din cauza frecării. În orice caz, această maşină este visul oricărui iubitor de maşini şi de adrenalină. O să strâng bani din bursa de la facultate (atunci când o voi avea) să-mi iau un breloc cu Bugatti Veyron GT. Brrruuuum!

surse: Automarket, Wikipedia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *